Grija pentru dezvoltarea vorbirii corecte este şi trebuie să fie o preocupare permanentă pentru cei cu care copilul intră în contact. O vorbire clară şi expresivă se realizează prin efectuarea corectă a respiraţiei şi prin formarea precisă a imaginilor audiomotrice ale sunetelor.
Toate micile imperfecţiuni în pronunţie sau gramaticale de până la 4 ani nu constituie un motiv de alarmare, ele fiind de natură fiziologică şi evoluând spre normal, chiar spontan.
Persistenţa greşelilor de vorbire la copil până la 7 ani şi după, constituie deja un motiv de alarmare deoarece reprezintă o abatere de la dezvoltarea normală a limbajului.
Imperfecţiunile limbajului nu se referă doar la aspectul expresiv al vorbirii orale şi scrise, ci mai ales la înţelegerea conţinutului, care poate influenţa capacitatea intelectuală a copilului, cât şi dezvoltarea armonioasă a personalităţii sale.
Pentru buna diagnosticare a subiectului este nevoie de cunoaşterea personalităţii acestuia, prin analiza diferenţiată şi complexă, atât a limbajului, cât şi a persoanei.
Activitatea logopedică se poate structura pe următoarele paliere:
• depistarea
• examinarea
• diagnosticarea
• activitatea recuperatorie
În cazul adulţilor se adoptă metode ce acţionează direct asupra deficienţelor de exprimare, pe când în cazul copiilor se intervine indirect prin respectarea unor măsuri educative cu caracter general care asigură dezvoltarea normală a vorbirii.
Activitatea de corectare începe cu anumite metode şi procedee de uz general, precum:
1. Educarea respiraţiei
2. Dezvoltarea auzului fonematic
3. Dezvoltarea motricităţii generale şi a mişcărilor fono-articulatorii
4. Educarea personalităţii şi întreruperea negativismului.
Comments